13.5 C
Iași
duminică, septembrie 13, 2026
Acasă Evenimente 40 de intervenții ale pompierilor ieșeni în ultimele 24 de ore

40 de intervenții ale pompierilor ieșeni în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au acționat la 40 de evenimente, dintre care amintim:

  • 33 cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave.

1 incendiu produs în localitatea Pietrăria, comuna Bârnova, la o anexă gospodărească. La locul intervenției au acționat forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași, în cooperare cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Bârnova. În urma incendiului au ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați, diverse obiecte de mobilier, produse electrocasnice și diverse materiale textile. Pe timpul intervenției, un membru al serviciului voluntar a intrat în stop cardio-respirator, fiind resuscitat de către echipajele medicale prezente la locul intervenției, ulterior fiind preluat de către echipajul de terapie intensivă mobilă, stabilizat și transportat la spital. O cauză probabilă de producere a incendiului a fost producerea unui scurtcircuit electric.

  • 6 alte misiuni, dintre care:
  • două misiuni pentru deblocarea ușilor de acces în vederea facilitării intervenției echipajelor medicale;
  • o misiune pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a situațiilor de urgență și de acordare a primului ajutor medical la Punctul de Trecere a Frontierei din Vama Sculeni;
  • o misiune pentru preluarea unui element de muniție, cartuș calibru 7,92 de milimetri;
  • un antrenament privind inaugurarea poligonului ieșean pentru pregătirea de specialitate a salvatorilor;
  • o intervenție pentru salvarea unor lebede de pe un lac înghețat, în localitatea Dumbrava, comuna Ciurea.

    Activități de informare preventivă

Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași va continua activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro

„Descarcă și tu noua APLICAȚIE DSU!” Aplicația DSU este disponibilă atât pe telefoanele cu sistem de operare APPLE, cât și Android și poate fi descărcată gratuit, după cum urmează :

Materiale de informare preventivă pot fi descărcate de pe linkul: https://isujis.ro/prevenire/informare-preventiva/materiale-de-informare-preventiva/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.