La Cinema City din Iași are loc astăzi premiera filmului „Două Inimi”, la care vor participa si actorii din distributie. Filmul a fost filmat în totalitate în Iași, în noiembrie2022, într-un timp record de două săptămâni.
”Eu sunt generația “Liceenii” și mereu am simțit lipsa unui astfel de film din piața românească. Dacă vă amintiți, “Liceenii” a fost un film romantic, superb din toate punctele de vedere și a fost o pauză foarte mare, de câteva decenii, în care nu s-a produs un astfel de film în România, de același calibru. Nu am vrut să fac același film ci unul care să rămână peste timp, de care să își amintească cei care merg acum la film peste ani și să își aducă aminte exact cum ne aducem noi aminte de “Liceenii”. Cred că am reușit acest lucru căci “Două Inimi” este pe locul doi în box-office, după “Avatar” la vânzări, ceea ce este o încununare a muncii noastre”, a declarat regizorul Cătălin Dascălu.
Tinând cont că este din Iasi, regizorul Cătălin Dascălu a vrut sa puna in valoare orasul nostru. ”Am zis că trebuie să punem în valoare și orașul nostru natal, să arătăm țării și, de ce nu, lumii, pentru că în curând va fi pe Netflix, va fi pe internațional și o să vadă toată lumea cât de frumos este Iașul, pentru că în film veți vedea că sunt cadre superbe cu orașul, cu Palatul Culturii, cu foarte multe zone din Iași pe care le-am pus într-o lumină foarte, foarte ofertantă și foarte frumoasă”, a completat Cătălin Dascălu.



























