13.5 C
Iași
duminică, septembrie 13, 2026
Acasă Administratie Vicepreședintele organizației europene COPA-COGECA – în vizită la Iași

Vicepreședintele organizației europene COPA-COGECA – în vizită la Iași

Marius Micu, vicepreședinte al COPA-COGECA a avut o intalnire cu subprefectul Marian Grigoraș la Prefectura Iași. COPA-COGECA reprezintă vocea unită a agricultorilor și a cooperativelor agricole din Uniunea Europeană.

Ieri, la Prefectura Iași a fost prezent Marius Micu, vicepreședinte al COPA-COGECA, care s-a intalnit cu subprefectul Marian Grigoraș.

„O bucurie să îl am oaspete  pe domnul Marius Micu, vicepreședinte al COPA-COGECA, poate cea mai mare şi mai activă organizaţie europeană care reprezintă interesele a peste 22 de milioane de fermieri la Bruxelles, la care România are pentru prima dată un membru în conducere. Acum un an, domnia sa a vizitat Iașul în calitate de secretar de stat la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Și atunci și acum ne-a animat dorința de a susține cât de mult putem agricultura județului, mai ales acum, într-un an atât de capricios din punct de vedere climatic.

Astăzi, am discutat despre asociere și importanța acesteia în domeniul agricol. Planul Național Strategic vine cu noi oportunități și acesta este momentul să înțelegem cu toții că este spre binele agricultorilor să adere la o asociație profesională, să își unească eforturile și să conteze în procesul de elaborare a Regulamentelor și Directivelor europene”, a precizat subprefectul Marian Grigoraș.

 

Vă întrebați ce este COPA-COGECA

Este vocea unită a agricultorilor și a cooperativelor agricole din Uniunea Europeană

COPA (Comitetul organizațiilor profesionale agricole, înființat în 1958) reprezintă peste 22 de milioane de fermieri europeni și membrii familiilor acestora într-un efort combinat cu membrii săi de a promova interesele sectorului agricol în rândul instituțiilor UE și al altor părți interesate relevante.

COGECA (Confederația Generală a Cooperativelor Agricole, înființată în 1959) reprezintă interesele generale și specifice ale cooperativelor europene agroalimentare, forestiere și piscicole în rândul instituțiilor UE și al altor organizații socio-economice care contribuie la luarea deciziilor europene.

Grupurile consultative de la Comisia Europeană
  • Participarea periodică și activă a reprezentanților COPA-COGECA la reuniunile grupurilor consultative
  • Prezentarea documentelor de poziție ale COPA-COGECA bazate pe activitatea grupurilor de lucru
  • Reprezentanții COPA-COGECA prezidează deseori grupurile consultative ale Comisiei
Cum își desfășoară Copa-Cogeca activitățile de lobby la Parlamentul European
  • Contacte strânse cu comisia pentru agricultură și alte comisii de la Parlamentul European
  • Participarea la audierile publice
  • Contacte cu membrii Parlamentului European
  • Înainte de fiecare reuniune a Consiliului: președinții COPA-COGECA se reunesc cu președintele în exercițiu al Consiliului „Agricultură”
  • Scrisori oficiale, luări de poziție, reuniuni
Cum își desfășoară COPA-COGECA activitățile de lobby la Comisie
  • Contacte cu comisarii europeni și participarea comisarilor la reuniunile Praesidia Copa-Cogeca
  • Întruniri periodice cu membrii cabinetelor
  • Contacte cu direcțiile generale și unitățile

copa cogeca

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.