13.5 C
Iași
duminică, septembrie 13, 2026
Acasă Administratie VIDEO: Serbare câmpenească în timpul programului. Primarul fugărit prin pădure de un...

VIDEO: Serbare câmpenească în timpul programului. Primarul fugărit prin pădure de un consilier

Bătaie de joc la adresa contribuabililor care au făcut drumuri inutile și au pierdut timp pe la ușile zăvorâte ale Primăriei Tătăruși. Ieri, angajații au plecat din timpul serviciului la o masă festivă la pădure. Primarul a fugit cu mașina Primăriei când a văzut că este filmat.

Ieri, în timpul programului de lucru, Primăria comunei Tătăruși a fost închisă, iar angajații, împreună cu primarul PSD Costel Iosub, au plecat la iarbă verde, la un  grătar aniversar. Astfel că localnicii care aveau de rezolvat o problemă la sediul primăriei nu au avut cu cine discuta timp de câteva ore, abia după ce au auzit că s-a aflat de paranghelie au început să apară câte unu, câte unu pe la birou.

Aniversarea șoferului-prilej de grătare în timpul programului

Ziua de naștere a  șoferului microbuzului școlar, Samir Asaftei a fost  motiv  pentru  angajații Primăriei Tătăruși să plece  de la muncă în frunte cu primarul Iosub și să petreacă la pădurea din apropiere. De remarcat că totul a fost organizat din timp cu mese întinse, mâncare și băutură din belșug.

Un consilier local al PNL, Vasile Giurgiuveanu le-a stricat paranghelia, mergând dupa ei la pădure, după ce inițial fusese la Primărie și nu găsise pe nimeni.

„Am fost la primăria comunei Tătăruși la ora 13:20, au fost cetățeni cu probleme aici, oameni care au fost dezamăgiți că nu au găsit pe nimeni. Nu era nici un angajat. Am fost și la ora 15.45, deci în timpul programului de lucru. Nu era nimeni la Primărie, ușa fiind închisă. Aștept explicații de la primarul comunei Tătăruși pentru situația apărută. Aștept explicații și de la prefectul județului Iași pentru ceea ce s-a întâmplat la Tătăruși”, a spus Vasile Giurgiuveanu, ales local din comuna Tătăruși.

Primarul a fugit cu mașina Primăriei când a văzut că este filmat la pădure

Vasile Giurgiuveanu a aflat că angajații Primăriei Tătăruși au plecat la iarbă verde , așa că a plecat după ei. Văzând că este filmat, viceprimarul și primarul Costel Iosub  au fugit la bordul mașinii Primăriei.

„Când am ajuns în zona pădurii unde a avut loc  petrecerea, primarul și viceprimarul s-au urcat în mașină și au plecat. Am fost după ei să văd ce fac pentru că am avut treabă la primărie și nu i-am găsit acolo. Au fost cu toții, aleși locali, funcționari din primărie, la o adevărată serbare câmpenească. Nu au avut cum să ascundă toate acestea. Au consumat și cantități mari de băuturi alcoolice, iar pentru toate acestea ar trebui să dea explicații”, a mai spus Vasile Giurgiuveanu.

Reacția primarului deTătăruși, Costel Iosub

„Este un individ (Giurgiuveanu-n.red) care nu are ocupație și care umblă cu chef de scandal. Nu este un om serios care lucrează pentru comunitate. Am plângeri la adresa lui de la cetățeni el face mereu scandal, mă înjură și pe mine. Este dreptul lui să filmeze, să facă ce vrea, dar mereu e pus pe scandal. Oamenii din primărie fac și muncă de teren, vin la serviciu și sâmbătă și duminică și nu au de ce să fie trași la răspundere. Nu îi înțeleg atitudinea”, a spus Costel Iosub, primarul comunei Tătăruși.

Interesantă abordare….Să nu trageți la răspundere angajații primăriei…

Că vin la serviciu sâmbătă și duminică, să vină dacă nu-s în stare să-și termine treaba în timpul săptămânii.

(Orice informatii si detalii, redactia le primeste pe adresa de  email redactie@jurnaluldeiasi.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.