Performanță deosebită pentru 6 unitati școlare din Iași! Acestea au primit titlul de „Școală Europeană”.Certificatul de „Școală Europeană” este valabil pentru o perioadă de 3 ani.
Unitățile de învățământ preuniversitar din județul Iași care se află pe lista celor 90 din toată țara și care au primit titlul de „Școală Europeană” sunt:
Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”,
Școala Gimnazială „Otilia Cazimir”,
Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu”,
Colegiul Național „Vasile Alecsandri”,
Colegiul Economic „Virgil Madgearu”
Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida”
Toate aceste unitati scolare s-au implicat, atât prin proiecte naționale, locale sau mobilități Erasmus în promovarea, dezvoltarea și creșterea performanțelor educaționale, cât și în rândul profesorilor și al elevilor.
Certificatului „Şcoală Europeană” este recunoscut de instituțiile europene ca un bun exemplu de susținere și valorizare a parteneriatelor școlare.
Competiția „Şcoală Europeană” se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale și constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-au avut asupra culturii organizaționale și a ethosului școlii.
Lansată în 2004 ca semn al recunoaşterii contribuţiei şcolilor româneşti la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană (UE), competiţia pentru obţinerea certificatului „Şcoală Europeană” este recunoscută de instituțiile europene ca un bun exemplu de susținere și valorizare a parteneriatelor școlare dezvoltate în cadrul programelor europene din domeniul educației și formării profesionale.
Certificarea școlilor cu titlul „Școală Europeană” conferă recunoaștere și prestigiu în cadrul comunităților educaționale, iar eforturile pe care aceste școli le fac pentru menținerea titlului obținut determină un interes tot mai crescut pentru dezvoltarea de noi și noi proiecte, ceea ce conduce la o îmbunătățire a managementului școlar și la dezvoltarea unei culturi organizaționale solide.























