UPDATE: Maricel Popa:”Sper ca lucrurile sesizate de presă și cele legate de trimiterea în judecată să nu fie adevărate”.
„Doamna Lăcrămioara Ursu a fost cooptată în echipa noastră urmare a unor recomandări primite din partea Asociației Partida Romilor Pro-Europa, având ca principal obiectiv gestionarea problemelor cu privire la minoritatea romă din județul Iași. Sper ca lucrurile sesizate de presă și cele legate de trimiterea în judecată să nu fie adevărate. De aceea îi recomand să clarifice cât mai curând aceste lucruri atât la nivelul organizației județene de partid, cât și pentru opinia publică.
Am dispus ca această situație să fie analizată urgent, conform statutului, în Comisia de etică și disciplină. PSD Iași a arătat în ultimul timp o altă față, suntem într-un proces de reformă apreciat de ieșeni și nu aș vrea să dăm apă la moară celor care ne contestă.
Nu voi face alte comentarii, însă dacă am fost păcaliți, voi fi unul dintre susținătorii excluderii actualului consilier județean din partid. Mergem înainte cu oameni competenți, care nu au nevoie de niciun fel de tertipuri pentru a obține accesul în funcții publice.” a declarat senatorul Maricel Popa, liderul social-democraților ieșeni.

Un consilier județean PSD a ajuns în postura de a se folosi de o diplomă falsă de studii pentru a ocupa un post ce prevedea absolvire cu bacalaureat. Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași o acuză pe Lăcrămioara Ursu de comiterea mai multor infractiuni si anume înșelăciune, instigare la fals material și uz de fals . Rechizitoriul a fost trimis luni la Judecătoria Iași.
La începutul acestei săptămâni, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iașia trimis-o in judecată pe Lăcrămioara Ursu, consilier judetean PSD de Iasi, de comiterea mai multor infractiuni si anume înșelăciune, instigare la fals material și uz de fals .
Deși știa că a abondonat școala la 15 ani, a revenit pe la 43, însă a rămas repetentă și nu a mai terminat liceul, Lacramioara Ursu nu a ezitat să se folosească de o diplomă falsă pentru a ocupă un post ce prevedea studii cu bacalaureat. Pe ce s-o fi bazat de și-a riscat libertatea, ea știe, cert este că aerele de superioritate și poalele fluturate prin instituțiile statului nu i-au fost de ajutor. Că deh…repetentul nu e repetent destul dacă nu e și fudul….

Istoricul școlar al divei de Mironeasa
Venită de la Mironeasa să învețe la Iași, eleva Lăcrămioara a intrat la Mecanică la Liceul „D. Cantemir”, însă după clasa a IX-a a abandonat școala. Si abandonata a ramas pana in 2018, cand s-o fi gândit că e cool să aibă și studii, nu numai ifose, așa că la 43 de ani, Lăcrămioara a decis să devină din nou elevă, de data asta la Colegiul Tehnic „Ioan C. Ștefănescu” din Iași. Însă minunea nu a ținut prea mult și în 2020 a rămas repetentă, în clasa a XI-a și fiindcă fițele merg și fără scoală, a abandonat ideea de a termina liceul. De bacalaureat nici gând ca se putea descurca si fără el. Și s-a descurcat inclusiv la cabinetul lui Maricel Popa unde a fost consilieră pe un post ce prevedea studii cu bacalaureat. Și cum nu le avea, repetenta s-a orientat și a făcut rost de o diplomă. Petecul de hârtie i-a adus o leafă de încadrare de 5.570 ron și multe fițe de intelectuală neînțeleasă.
Ajunsă consilier județean, deși avea dosarul penal în lucru, competenta culturii iesene a dat din gene de 3 ori și zâna artelor i-a facut loc în Consiliul de Administrație la Școala Populară de Arte „Titel Popovici”. 
Toate jongleriile parvenitei politic fără liceu, dar cu diplomă falsă de studii au tinut pana ieri cand a fost trimisă in judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași care o acuză pe Lăcrămioara Ursu de comiterea infractiunilor de înșelăciune, instigare la fals material și uz de fals.























