UPDATE: Au avut loc manifestari pe pietonalul Stefan cel Mare


Conform art 44^1 alin. (1) din Legea nr. 155/2010 legea Poliției locale, ziua de 21 mai s-a stabilit ca fiind Ziua poliției locale.
În acest context, conducerea Poliției Locale Iași a organizat, astăzi 20 mai 2022, începând cu ora 13.00, o ședință festivă dedicată acestei zile, care a avut loc la sediul Primăriei municipiului Iași, în Sala Vasile Pogor. La festivitate a participat si primarul Mihai Chirica.
Având în vedere că în perioada ianuarie 2021-februarie 2022, un număr de 6 polițiști locali s-au pensionat, după împlinirea vârstei de 65 ani, aceștia au fost invitați să participe la festivitate în semn de apreciere și recunoștință pentru întreaga activitate.

În cadrul ședinței festive, prin Decizia directorului general Liviu Zanfirescu, polițiști locali – în prezent pensionari – au fost felicitați pentru întreaga lor activitate. De asemenea, primarul Mihai Chirica le-a înmânat diplome de onoare și plachete, ocazie cu care le-a facut urari de sănătate și cât mai muți ani de pensie.
Directorul general al Politiei locale Iasi, Liviu Zanfirescu le-a adus aprecieri pensionarilor pentru că au reușit să își încheie activitatea cu rezultate foarte bune, acestia fiind un reper pentru ceilalți polițiști locali.
Totodată, a fost felicitat polițistul local Ștefan Moșuc care s-a evidențiat recent prin acordarea sprijinului necesar unui tânăr al cărui tată se afla într-o situație medicală dificilă. Astfel, polițistul local care se afla în intersecția Belvedere a oferit tot sprijinul și i-a facilitat deplasarea urgentă până la Spitalul „Sf. Spiridon”, unde o echipă medicală aștepta sosirea pacientului. În acest mod polițistul local a contribuit la salvarea vieții persoanei în cauză.
Un număr de 54 polițiști locali care s-au evidențiat prin activitățile desfășurate, de sprijinire a populației, în cursul anului 2021, au primit felicitări și diplome de onoare.

„Le-am transmis tuturor angajaților instituției gânduri de apreciere și mulțumiri pentru modul în care își îndeplinesc misiunile de protejare a cetățenilor și de asigurare a liniștii și ordinii publice.
În cei 12 ani de la înființare Poliția Locală Iași și-a demonstrat capacitatea de implicare în comunitate, devenind o instituție care asigură cu promptitudine și profesionalism respectarea legii, cultivând prin dialog deschis acel sentiment de liniște și încredere atât de necesar în relația cu cetățenii.
Sunt încredințat că, și în următorii ani, Poliția Locală Iași își va menține statutul de instituție respectată în comunitate, impunându-se prin echilibru, rapiditate în rezolvarea situațiilor dificile, tact și eficiență în misiunile întreprinse.
La mulți ani, Poliția Locală Iași!”, a transmis primarul Mihai Chirica.
Mâine – 21 mai – începând cu ora 11.00 vă invităm pe Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt pentru a vă împărtăși din experiența noastră din ultimii ani și pentru a primi mesaje cu privire la așteptările pe care le aveți din partea Poliției Locale Iași.






















