13.5 C
Iași
duminică, septembrie 13, 2026
Acasă Administratie Concert și artificii de Revelion. Ce sumă va fi cheltuită de Primăria...

Concert și artificii de Revelion. Ce sumă va fi cheltuită de Primăria Iași?

Primăria Iași va organiza, în noaptea dintre ani, un super concert ce va avea loc în Piața Palatului Culturii, începând cu ora 20.00.

Pe scenă vor urca Direcția 5, Mircea Baniciu & Ovidiu Lipan Țăndărică Project, Nicoleta Nucă, Alexandra Ungureanu, Admiral C4C și artiști ieșeni.

La miezul nopții va fi organizat, timp de aproximativ zece minute, tradiționalul foc de artificii. Programul se va încheia cu un ultim moment muzical, care va dura maxim 20 de minute. Valoarea totală a cheltuielilor pentru manifestările din seara de Revelion se ridică la circa 600.000 lei.

Edilul-șef al municipiului Iași a mai spus că reprezentanții Primăriei vor lua măsuri pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus.

„Din cauza situației pandemice, ne-am propus un program artistic mai redus față de anii precedenți. Mai mult, vom lua măsuri suplimentare de evitare a infectării. Trebuie să avem și o analiză rațională. Toți cei care nu vor fi afară, vor fi în spații închise, iar riscul de infectare pentru cei care vor veni la concert este mult mai redus față de cel al căror vor sta în interior. Oricum, vom pune la dispoziție mască pentru fiecare participant, iar fiecare sector va avea o persoană care să supravegheze ca fiecare participant să poarte mască de protecție”, a declarat Mihai Chirica-primarul Iașului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.